În ultima vreme, dezvoltarea zonelor limitrofe a cunoscut un ritm accelerat, pe lângă cartierele rezidențiale s-a remarcat o creștere a construcțiilor comerciale și industriale, chiar dacă sunt la o scară relativ mică spre medie. Toate aceste magazine de prezentare, unități de service, hale de producție sau depozite logistice sunt construite, în majoritatea cazurilor, cu structuri metalice.

   Structurile metalice pentru aceste hale pot fi realizate cu sau fără stâlpi structurali interni. Cel puțin pentru hale, utilizarea structurilor metalice cu stâlpi interni poate fi un dezavantaj pentru că limitează zonele de acces și presupun o execuție mai dificilă din punct de vedere al fundațiilor și efectiv ridicarea construcției, înglobând un cost mai mare pe manoperă.

   O hală industrială cu structură metalică are în componență următoarele elemente:

  • Infrastructură;
  • Structură de rezistență;
  • Elementele de închidere a pereților și a acoperișului;
  • Instalații.

   Pentru anumite tipuri de clădiri, cum ar fi halele de depozitare, pentru procesele de producție sau servicii, vă prezentăm o variantă de realizare a structurii de rezistență din table groase  – profilele SIN. Cu ajutorul acestor profile se pot realiza hale cu deschidere liberă, fără stâlpi intermediari.   

   Utilizarea unor profile cu inimă din tablă ondulată înseamnă oțel mai puțin, iar varietatea mare de dimensiuni care se pot obține (se pot forma profile customizate chiar în serii mici, fără creșterea costului) permite proiectanților să ajungă la conformații structurale bine optimizate și, implicit, mai ieftine.

   Comportarea la solicitări a elementelor formate din profile cu pereți subțiri este mai complexă față de profilele laminate, utilizate în mod curent. Aceasta face ca proiectarea structurilor din profile laminate la rece să fie mai laborioasă și conduce la reticență din partea proiectanților în adoptarea lor ca sistem structural. Tendințele de reducere a costurilor și apariția în România a unui producător (King Steel) care are în gama de produse și astfel de structuri reprezintă un motiv pentru creșterea producției de profile SIN, în detrimentul profilelor laminate.

   Contextul economic de pe piața construcțiilor din țara noastră impune necesitatea utilizării unor construcții ușoare și eficiente, realizate cu cost minim și într-un timp cât mai scurt. Analizele conduc la o serie de factori interdependenți care evidențiază avantajele tehnologiei SIN. Dacă se face o evaluare în funcție de cantitatea de oțel raportată la metrul pătrat, se va observa cu usurință că avantajele tehnologiei sunt evidente, la care adăugăm aspectele pozitive, tehnice și economice, legate de manopera și montajul în șantier.

   Citește articolul complet pe Misiunea Casa.